Potrivit IMSP Institutul de Medicină Urgentă, timp de 14 zile pacienta a beneficiat de tratament, îngrijiri medicale și reabilitare prin kinetoterapie în cadrul Secției Neurologie, transmite Ultimelestiri.md.
În ziua externării a plecat acasă fără deficit neurologic și a mulțumit personalului medical pentru munca depusă.
„Succesul acestui caz tratat constă și în adresarea imediată la medic, adică pacienta a ajuns în fereastra terapeutică de timp, moment în care se poate efectua revascularizarea vasului ocluzionat. Astfel, echipa multidisciplinară de medici specialiști a acționat imediat cu tratament prin tromboliza intravenoasă sistemică și procedura de revascularizare intervențională – trombul a fost aspirat din vasul care alimentează creierul”, a menționat IMSP Institutul de Medicină Urgentă.
Costurile financiare ale cazului rezolvat au constituit în jur de 300.000 lei și au fost acoperite integral de către CNAM.
![]()
![]()
![]()
