Astfel, în data de 1 ianuarie, circa 120 de angajați și 45 de autospeciale ale operatorului municipal de salubrizare, vor fi mobilizate pe teren pentru asigurarea evacuării prompte a deșeurilor din toate sectoarele Capitalei, transmite Ultimelestiri.md.
În prima zi a noului an, muncitorii își vor începe activitatea la ora 5:00 dimineața, operând în două ture până seara, ora 20:00. De asemenea, dispeceratul Autosalubritate va prelua apeluri non-stop la numărul (022) 747-520.
Aceste măsuri sunt luate în scopul de a asigura un mediu curat în Chișinău, având în vedere că în această perioadă cantitatea de deșeuri poate fi mai mare decât în zilele obișnuite.
Operatorul municipal de salubrizare va asigura o colectare eficientă și rapidă a deșeurilor, astfel încât să nu permită supraîncărcarea platformelor comune de stocare a deșeurilor, iar clienții să rămână mulțumiți de serviciile prestate de Î.M. Regia „Autosalubritate”.
