Vladimir Putin a motivat războiul cu Ucraina prin necesitatea de a opri extinderea NATO spre hotarele Rusiei și cu scopul de a impune loialitatea Ucrainei din punctul de vedere al siguranței militare pentru hotarul vestic al Rusiei. În consecință, Moscova s-a ales cu un impact strategic dezastruos pe termen lung, susține Țăranu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
NATO după o perioadă îndelungată de incertitudine privind perpetuarea existenței sale, cauzată de prăbușirea blocului socialist, s-a consolidat și s-a extins pe seama Finlandei și a Suediei – țări cu statut îndelungat de neutralitate, care au ales să se alăture alianței de teama agresiunii militare ruse. Extinderea NATO nu numai că nu a fost oprită, ci peste noapte Rusia s-a trezit cu prelungirea hotarului săi vestic cu statele Alianței cu mai mult de o mie de kilometri.
O altă consecință deprimantă pentru actuala strategie de apărare a Rusiei a devenit învrăjbirea statului Ucraina și a cetățenilor ucraineni pe decenii, dacă nu secole înainte. Nemaivorbind despre credibilitatea armatei ruse ca putere militară globală, grav afectată în acest război, în care Ucraina a demonstrat o reziliență impresionantă, susținută de o apărare bine organizată și de sprijinul populației. Speranța Kremlinului că populația vorbitoare de limbă rusă din estul și sudul Ucrainei va sprijini invazia s-a dovedit falsă. Mulți dintre aceștia au sprijinit Ucraina, consolidând rezistența națională.
Moscova nu a fost capabilă să anticipeze nici unitatea Occidentului și nici amploarea sancțiunilor economice și politice la care este supusă. Izolarea internațională a Rusiei s-a soldat cu sancțiuni economice fără precedent, care au afectat economia rusă, reducând capacitatea acesteia de a finanța războiul.
Izolarea diplomatică a slăbit influența internațională a Rusiei și a forțat-o să depindă critic de aliați precum China și Iran, care nu oferă sprijin necondiționat. Eșecul strategic al Moscovei provine dintr-o combinație de greșeli de calcul, rezistența neașteptată din partea Ucrainei și răspunsul ferm al comunității internaționale. Acest război a demonstrat limitele puterii Rusiei pe plan militar, economic și diplomatic, reducând considerabil influența Moscovei asupra afacerilor internaționale.
Războiul din Ucraina a accentuat gafele planificării strategice a Moscovei în raport și cu Republica Moldova. Pe parcursul anilor, Kremlinul a folosit arma embargoului economic împotriva Republicii Moldova, cu scopul principal de a pune prin sancțiuni economice presiune asupra Chișinăului pentru a descuraja apropierea de Uniunea Europeană și de a menține influența geopolitică rusă asupra Moldovei. Însă, în majoritatea cazurilor, rezultatele acestor presiuni economice au fost contrar așteptărilor Moscovei.
După introducerea embargourilor, mai ales asupra produselor agricole și vinurilor moldovenești, Republica Moldova a căutat să își diversifice piețele de export. Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial al Moldovei, oferind acces extins la piața sa prin Acordul de Asociere și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Astfel, economia moldovenească a redus substanțial dependența critică de Rusia. Pentru a satisface standardele pieței europene, mulți producători moldoveni au investit în îmbunătățirea calității produselor lor, ceea ce le-a crescut competitivitatea internațională, prin aceasta și mai mult diminuând dependența de piața rusă.
În plan politic, embargourile au fost percepute de mulți cetățeni moldoveni ca o formă de intimidare politică din partea Rusiei. Acest lucru a întărit sprijinul pentru integrarea europeană și a diminuat încrederea în politica Moscovei față de Moldova.
Acțiunile Rusiei, inclusiv embargourile, au contribuit la creșterea sentimentului de unitate națională și la consolidarea unei poziții mai independente față de Moscova. Aceste efecte demonstrează că măsurile punitive economice nu duc întotdeauna la rezultatele dorite, mai ales în contextul unei economii care găsește alternative și reușește să se adapteze.
Totodată, pe fundalul intimidărilor ruse, România a oferit ajutor consistent Republicii Moldova în această perioadă dificilă, inclusiv energie, fonduri și sprijin logistic. Tot mai mulți moldoveni, trecuți prin mașinăria deconstrucției identitare antiromânești de model sovietic, astăzi preluată activ de actuala propagandă imperială rusă, se identifică cu spațiul cultural românesc, iar legăturile istorice, lingvistice și culturale panromânești devin tot mai evidente.
Crește segmentul societal moldovenesc, care privește România ca pe o punte către Uniunea Europeană, iar Unirea cu România este percepută ca fiind calea cea mai lesne de urmat pentru o integrare rapidă.
Agresiunea militară rusă în Ucraina a crescut adversitatea față de politicile Moscovei în societatea moldovenească, mai ales având în vedere proximitatea Republicii Moldova față de zona de conflict și pericolul extinderii războiului.
Existența regiunii separatiste Transnistria, unde Rusia are trupe și influență decisivă, amplifică vulnerabilitatea Moldovei. De-a lungul timpului, Rusia a încercat să-și mențină influența în Moldova prin sprijinirea partidelor pro-ruse și prin menținerea conflictului înghețat din Transnistria. Totodată, Moscova este categoric împotriva unirii Republicii Moldova cu România, considerând acest scenariu ca pe o pierdere strategică majoră.
Cu toate acestea, deși populația Moldovei continuă să fie divizată între orientarea pro-europeană și cea pro-rusă, numărul susținătorilor unirii cu România ca cea mai radicală opțiune de integrare europeană este în creștere. Deși continuă să existe o parte semnificativă a populației care se opune acestei idei, totuși, tinerii, mai conectați la valorile europene, sunt acei care susțin mai mult ideea unirii.
Reieșind din această perspectivă, Moscova se confruntă cu realitatea pierderii definitive a controlului săi geopolitic asupra Republicii Moldova, fapt ce agită spiritele războinice ale celei mai agresive părți a politicului rus și alimentează opțiunea de a recurge la includerea pe cale militară a statului moldovenesc în spațiul lumii ruse.
Deocamdată, însă, Ucraina prin rezistența sa eroică potolește poftele hrăpărețe ale Kremlinului în raport cu Republica Moldova. Dar în realitate, siguranța perfectă pentru Republica Moldova poate fi obținută doar prin unirea cu România, acest lucru ar însemna extinderea graniței NATO și UE până la frontiera cu Ucraina și includerea Moldovei la est de Prut în spațiul de securizare garantată. Tot așa cum și depășirea stagnării economice și sociale cronice de care a dat dovadă Republica Moldova pe parcursul întregii perioade de existență ca stat în afara spațiului său național firesc.
În plan geopolitic, Unirea cu România ar exclude pentru totdeauna pericolul prefacerii Republicii Moldova într-un cap de pod rusesc în spatele Ucrainei, lipsind Moscova de motivația de a-și extinde agresiunea militară peste această zonă a Europei.
Politica agresivă a Moscovei în raport cu Republica Moldova combinată cu acțiunile militare, economice și propagandistice, contribuie indirect la creșterea sentimentului unionist în societatea moldovenească.
În fața acestor presiuni rusești, unirea cu România devine, pentru o parte tot mai semnificativă a moldovenilor, o alternativă de securitate, dezvoltare și reafirmare identitară. Discursurile anti-occidentale și anti-unioniste promovate de Kremlin, tot mai mult generează efecte contrare, întărind sprijinul pentru ideea unirii cu România, văzută ca o cale de protecție și dezvoltare.
În acest context geopolitic, viitoarele alegeri parlamentare pot curma definitiv speranțele Kremlinului de a aservi Republica Moldova, readucând-o la starea de semicolonie a Rusiei imperiale.
Un indicator precis al acestei schimbări în destinul istoric al Moldovei la est de Prut va fi crearea în viitorul parlament a unei fracțiuni cu un program politic unionist asumat, care va crea condițiile politice pentru un salt de civilizație atât de mult așteptat de moldoveni după obținerea independenții și ruperea definitivă de imperiul de la Răsărit.
NOTĂ: Articol semnat de doctorul în istorie și comentatorul politic, Anatol Țăranu.
