Amendamentul înaintat de deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, a fost susținut de majoritatea voturilor în cadrul ședinței Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, transmite Ultimelestiri.md.
Documentul urmează să fie inclus în proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării vehiculelor, pentru lectura a doua.
Potrivit modificărilor, dacă un șofer este oprit în trafic și se stabilește că inspecția tehnică a expirat, agentul constatator nu va aplica nicio sancțiune imediată. Polițistul va emite o prescripție oficială și va înregistra obligatoriu situația într-un registru electronic.
Șoferului i se va acorda un termen de trei zile pentru a prezenta vehiculul la o stație autorizată și a efectua inspecția tehnică.
Dacă șoferul nu respectă termenul și este depistat din nou în trafic după expirarea celor trei zile, vor fi aplicate toate sancțiunile prevăzute de lege.
Nicolae Margarint a explicat că modificarea vine să clarifice o formulare considerată prea vagă în proiectul inițial.
„Am venit cu o descriere mai clară. Situațiile pot fi diferite — de exemplu, cetățeni din diasporă care revin în țară, iar mașina a stat o perioadă în garaj și urmează să meargă la stația tehnică. Trebuie documentată această perioadă de trei zile”, a declarat deputatul.
Membrii Comisiei pentru securitate națională au considerat că soluția introduce o procedură mai clară și digitalizată, votând în majoritate includerea amendamentului în sinteza pentru lectura a doua a proiectului de lege.
