În urma verificărilor, oamenii legii au ridicat mai multe pachețele cu o substanță albă, folii de staniol cu urme de substanțe interzise și mai multe dispozitive artizanale folosite la consumul de droguri, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani, au fost supuse expertizei narcologice, rezultatele indicând prezența marijuanei în organism.
La scurt timp, din gospodăria unui bărbat din satul Molești, polițiștii au ridicat o cantitate semnificativă de masă vegetală, cu miros specific. În podul casei, într-un loc improvizat, a fost depistată și ridicată o armă de model IJ, deținută ilegal.
„Bărbatul de 39 de ani a confirmat că este consumator de substanțe narcotice”, au precizat polițiștii.
În consecință, toate bunurile ridicate urmează a fi supuse expertizării, iar persoanele implicate vor fi cercetate conform legislației în vigoare.
