În cadrul evenimentului, Carolina Perebinos a susținut un discurs, subliniind importanța cooperării regionale în sprijinirea țărilor candidate la aderare, precum Republica Moldova, și rolul SUERD în transformarea obiectivului integrării europene într-un proces concret, care aduce beneficii vizibile pentru cetățeni. În acest context, a fost salutată și lansarea recentă a Raportului Comisiei Europene pentru extindere 2025, prin care au fost remarcate, în particular, progresele Republicii Moldova în procesul de aderare, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit autorităților, contextul regional, profund afectat de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, evidențiază și mai clar necesitatea accelerării procesului de extindere a Uniunii Europene – ca garanție pentru democrație, statul de drept, prosperitate și securitatea statelor din regiune.
În discursul său, secretarul de stat a subliniat contribuția SUERD la creșterea credibilității și sustenabilității procesului de extindere, demonstrând că implicarea activă a țărilor candidate poate genera beneficii concrete pentru întreaga regiune a Dunării.
În încheiere, Carolina Perebinos a menționat că accelerarea procesului de aderare necesită nu doar voință politică, ci și instrumente eficiente de cooperare: „SUERD rămâne un instrument esențial pentru transformarea extinderii UE într-un proces pragmatic, bazat pe rezultate, parteneriat și solidaritate”.
