Programul Alimentar Mondial și Organizația Internațională pentru Migrațiune vor acorda ajutor nerambursabil persoanelor în etate. Bugetul preconizat este de 71 de milioane de lei, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Parlamentului, banii vor ajunge la persoanele în etate care au o pensie mai mică de 3.300 de lei și au un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani.
Estimativ, este vorba de peste 31.000 de persoane care vor primi o plată unică de 2.300 de lei. Lista beneficiarilor va fi prezentată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, iar banii vor fi transferați prin intermediul Î.S. „Poșta Moldovei”.
Achitările vor începe la sfârșitul acestui an.
De menționat că, după semnare, ratificarea Memorandumului de Înțelegere va fi propusă spre adoptare în plenul Parlamentului.
