În cadrul ceremoniei de depunere a jurământului, prim-prorectorul USMF, Olga Cernețchi, a declarat că evenimentul marchează atât finalul unei etape importante, cât și începutul unui nou parcurs profesional, în care cunoștințele și competențele acumulate vor fi puse în practică, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Decanul Facultății de Medicină nr. 1, Gheorghe Plăcintă, a menționat că anii de studii le-au oferit absolvenților baza formării medicale, iar de acum înainte vor învăța să înțeleagă nu doar boala, ci și omul. El i-a îndemnat să aibă încredere în propriile forțe și în profesia aleasă.
Prezent la eveniment, ministrul sănătății, Emil Ceban, a subliniat că viitorii specialiști își asumă o responsabilitate majoră într-un context marcat de provocări. Potrivit lui, sistemul medical are nevoie de cadre bine pregătite, dedicate și integre, capabile să contribuie la un sistem de sănătate modern, centrat pe pacient.
Absolvenții promoției 2026 au vorbit despre anii de studii marcați de efort, examene și emoții, dar și despre sprijinul profesorilor și al familiilor, care le-au fost alături pe parcursul formării.
În acest an, examenele de absolvire au fost susținute de 966 de studenți, dintre care 753 sunt din Republica Moldova, iar 213 sunt cetățeni străini din 16 țări, inclusiv India, Israel, Tunisia, Statele Unite ale Americii, Ucraina, România, Turcia și Cipru.
