Un Proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 59 de deputați, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, Petru Rotaru a fost numit în funcția de viceguvernator al BNM și membru al Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei la propunerea guvernatoarei Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu.
Din anul 2023, Petru Rotaru este ministru al Finanțelor. Acesta are o experiență vastă în domeniul financiar și a fost, anterior, membru al Curții de Conturi și director al Serviciului Fiscal de Stat. Petru Rotaru a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova.
Conform legislației, viceguvernatorii Băncii Naționale a Moldovei sunt numiți de Parlament, la propunerea guvernatorului BNM, cu votul majorității deputaților aleși. Aceștia sunt numiți pe un termen de șapte ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
Ultimelestiri.md amintește că ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a demisionat la 25 iulie. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, care i-a mulțumit lui Petru Rotaru pentru activitatea sa în Guvern.
„Suntem convinși că experiența, integritatea și reputația domnului Rotaru vor aduce o contribuție semnificativă la îndeplinirea misiunii Băncii Naționale și la consolidarea sistemului financiar al Moldovei”, afirmă guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
Citește și: Ce salariu va ridica Rotaru de la BNM dacă va ajunge viceguvernator
