Potrivit autorităților, atât organizatorii protestului, cât și conducătorii utilajelor agricole nu cooperează cu forțele de ordine aflate la fața locului, transmite Ultimelestiri.md.
Polițiștii sunt mobilizați în zonă și întreprind măsuri pentru menținerea ordinii publice, prevenirea blocării punctului de trecere a frontierei și asigurarea fluenței traficului.
Poliția face apel la participanții la protest să respecte solicitările oamenilor legii și ale celorlalte instituții competente și să evite orice acțiuni care ar putea perturba circulația rutieră sau activitatea Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni.
Amintim că Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat continuarea protestelor agricultorilor și pe 25 iunie, precizând că o parte dintre participanți intenționează să se deplaseze spre mai multe puncte de trecere a frontierei.
