Originară din satul Pitușca, raionul Călărași, Tamara a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, după care a plecat în Statele Unite ale Americii pentru studii de masterat în managementul afacerilor la Universitatea din California, unde a obținut și diploma de MBA, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
„Am plecat din Republica Moldova în anul 2000. Am plecat la studii în Statele Unite ale Americii. După trei ani de viață în SUA am ajuns în Marea Britanie, pentru că m-am căsătorit cu un fermier englez. Am studiat managementul afacerilor la Universitatea din California, am primit diploma de MBA și după aceea m-am stabilit în Marea Britanie”, a povestiti Tamara Șchiopu.
În primii ani a lucrat la Universitatea Oxford, unde coordona o agenție de promovare a produselor locale. În paralel, își ajuta soțul la ferma ecologică a familiei. În cele din urmă a ales agricultura, o decizie pe care spune că nu a regretat-o niciodată.
„În timp am înțeles că el nu se descurcă fără mine și am început să lucrez alături de el. Nu regret deloc, pentru că asta m-a apropiat mai mult de rădăcini. M-a făcut să înțeleg mai bine ce înseamnă alimentația sănătoasă, ce înseamnă să slujești consumatorului și cât de mult depinde un antreprenor de echipa sa. Asta te face să ai grijă de oameni, să investești în dezvoltarea lor. Chiar dacă lucrăm la o fermă mică, diploma mea de MBA de la Universitatea din California mi-a prins foarte bine”, spune Tamara.
Ferma familiei produce exclusiv legume ecologice, livrate direct către familii, iar relația cu consumatorii este una apropiată.
„Noi avem o fermă ecologică, creștem doar legume și le vindem direct familiilor. Avem o relație foarte apropiată cu clienții noștri și cu angajații noștri. Cartea conține foarte multe istorii scrise de echipa noastră despre cum trec ei prin întregul an agricol. Este fascinant”, spune ea.
Deși este stabilită de peste două decenii în Regatul Unit, Tamara spune că nu s-a desprins niciodată de Republica Moldova. Împreună cu soțul său au construit o casă la Căpriana, iar fiecare revenire în țară înseamnă mai mult decât o simplă vizită.
„Soțul este englez. Noi am construit o casă în Moldova, la Căpriana, și avem nevoie să venim, să stăm la casa noastră, să o îngrijim, să ne vedem prietenii. Pot spune că jumătate din viața mea este în Moldova și cealaltă jumătate în Marea Britanie.”
Întoarcerile acasă sunt însă și ocazii de muncă. Tamara este implicată în proiecte dedicate producătorilor locali și agriculturii durabile.
„În toți acești ani am menținut activități de mentorat și instruire în Moldova. Am lansat mai multe proiecte, precum Bostaniada. Acum dezvoltăm piața EcoLocal, un model adus din Marea Britanie, prin care susținem micii producători autohtoni să vândă direct consumatorilor. Noi nu revenim doar să ne odihnim și să ne vedem rudele, revenim și cu serviciul.”
Experiența acumulată la fermă a inspirat-o să scrie volumul „My Vegan Farm Food”, lansat recent și la Chișinău, în cadrul Zilelor Diasporei. Cartea, al cărei prim tiraj s-a epuizat deja, îmbină rețete vegane cu povești despre viața la fermă și promovează un mod sănătos și responsabil de alimentație.
„Pentru mine, tezaurul gastronomic nu înseamnă atât rețete, cât principiul de a consuma ceea ce avem, ceea ce au consumat părinții noștri, alimente cu încărcătura genetică potrivită locului în care trăim. Consider o greșeală să credem că alimentația sănătoasă înseamnă produse care călătoresc mii de kilometri și creează doar iluzia unei nutriții corecte.”
„Am început în ianuarie și, timp de 52 de săptămâni, am scris în fiecare săptămână rețete cu legume de sezon. Dar cartea conține mai multe istorii decât rețete. În total am lucrat aproape trei ani.”
Tamara spune că mesajul principal al volumului este și unul de susținere a cărții tipărite.
„Mesajul meu este să susținem cărțile tipărite. Știm cu toții că riscăm să pierdem acest domeniu în fața inteligenței artificiale și a cărților digitale. Atunci când ai o carte cu fotografii frumoase, cu amintiri și istorii adevărate, inteligența artificială o poate înlocui mult mai greu. Mi-aș dori ca oamenii să susțină autorii care publică nu doar în format digital, ci și în tipografie, pentru a păstra cultura lecturii.”
În paginile cărții, Tamara descrie și filosofia care îi ghidează viața.
„Cea mai profundă dragoste și înțelegere a ceea ce înseamnă să mănânci bine, fără să devorezi planeta, s-au născut chiar aici, la ferma noastră. Gătitul de zi cu zi cu ceea ce aveam în bucătărie, cutia săptămânală cu legume de sezon, perioada anuală de «gol alimentar», bucuria primei roșii coapte, eșecurile ocazionale ale recoltelor și mesele împărțite cu echipa m-au învățat tot ce aveam nevoie să știu despre hrana cu adevărat bună.”
În cadrul Zilelor Diasporei, Tamara Șchiopu a avut și o întâlnire cu prim-ministrul Vasile Tofan, în urma căreia spune că a plecat încurajată.
„Am comunicat cu dumnealui de trei ori și m-a asigurat că va avea grijă de micul antreprenor.”
Tamara Șchiopu nu a vrut să aleagă între două țări. Ea a construit o punte între Republica Moldova și Marea Britanie și este convinsă că expriența experiența acumulată peste hotare poate deveni o resursă valoroasă pentru dezvoltarea comunităților de acasă.
