În primăriile sau centrele medicilor de familie din localitățile în care locuiesc persoane cu deficiență de auz nu există translatori ai limbajului mimico-gestual, iar cei care nu aud și nici nu vorbesc trebuie să se descurce cum pot, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md.
Tatiana Rusnac a pierdut auzul la vârsta de trei ani, după ce a căzut. Ulterior a fost internată în spital și s-a dovedit că nu va mai putea auzi. Chiar și așa, Tatiana a mers la grădiniță la Tiraspol, după care a învățat la școală în orașul Cahul. De asemenea, ea a învățat timp de doi ani să coase.
„Este dificil pentru că sunt copii de clasa a noua, a opta, clasa a zecea, râdeau de mama mea, că ea mă lua de la grădiniță și ea se întâlnea cu o doamnă care tot prin limbajul acesta vorbește, și sunt copii care o imitau, o strâmbau”, povestește Olesea Rusnac, fiica Tatianei.
Potrivit Tatianei Rusnac, „aici în sat toți știu că eu nu aud și se străduiesc să vorbească corect pe buze, ca mie să-mi fie mai clar. La magazinul la care sunt obișnuită să merg, eu înțeleg deja pe buze. La doctor la Telenești, de asemenea, este cunoscut, dar dacă ar fi altul eu nu l-aș fi înțeles. Dacă omul are o articulare foarte bună, eu înțeleg. Atunci când am probleme cu documentele, eu sun la Chișinău unui translator, să mă consult cu vreo întrebare”.
Mariana, o locuitoare a satului Ratuș, se confruntă cu deficiențe de auz și vorbire după ce a trecut printr-o răceală gravă la vârsta de doar trei luni. Ea îi este recunoscătoare Tatianei, pentru că, datorită ajutorului pe care l-a primit, femeia își poate gestiona banii personali, așa cum până acum pensia ei de invaliditate o ridica de la poștă, fără ca să-i spună, mama acesteia.
În R. Moldova sunt 150.000 de persoane cu dizabilități, dintre care aproximativ 5.000 suferă de dizabilități auditive.
