Aceasta este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a partidului de către un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor, aflat în căutare internațională, transmite Ultimelestiri.md cu referire la info1.md.
Potrivit anchetatorilor, învinuita a acceptat și utilizat, în perioada iulie – octombrie 2022, peste 2,3 milioane de lei proveniți din surse ilegale. Aceste fonduri au fost folosite pentru organizarea și remunerarea a sute de persoane mobilizate pentru proteste în Chișinău, precum și pentru susținerea activităților partidului și promovarea intereselor acestuia pe scena politică.
Probele arată că activitățile ilegale au implicat colaborarea mai multor persoane, inclusiv vicepreședinți, trezorieri, curieri și organizatori de transport, precum și angajați ai departamentelor de monitorizare ale partidului. Comunicarea dintre aceștia s-a realizat prin canale criptate, precum Telegram, pentru a ascunde sursa fondurilor și implicarea grupului criminal.
Președinta oficiului teritorial nu a recunoscut acuzațiile care i se aduc.
Pentru faptele incriminate, Codul Penal prevede o amendă între 57.500 și 92.500 lei sau închisoare între 2 și 7 ani. În ambele cazuri, persoana poate fi privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura activități profesionale pe o perioadă de 2 până la 5 ani.
