Evenimentul a fost organizat miercuri în Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. „Am ieșit astăzi pentru a vorbi cu oamenii despre realitățile în jurul fenomenului suicidului. Avem pliante variate pe care dorim să le distribuim, iar pe tot perimetrul Aleii Clasicilor am plasat diverse citate menite să încurajeze trecătorii și, pe alocuri, să îi provoace să vorbească”, a declarat președinta asociației „Altruism”, Liuba Ceban, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Liuba Ceban a subliniat că fiecare persoana trece prin suferințe, însă unii resimt durerea cu o intensitate mult mai mare decât alții și, în astfel de momente, le este mai greu să facă față situației, având nevoie de sprijin deosebit.
Potrivit ei, problema suicidului în Republica Moldova este insuficient explorată, deși în ultimii ani se observă un trend de scădere a cazurilor. Cea mai ridicată rată a suicidului este înregistrată în rândul persoanelor în vârstă, iar al doilea grup de risc îl reprezintă tinerii sub 30 de ani. De asemenea, este esențial să se acorde sprijin și celor care au absolvit facultatea și sunt activi profesional, dar care au o conexiune mai slabă cu familia sau cu alte persoane de suport.
Liuba Ceban a atras atenția că printre semnalele suicidale se numără renunțarea la obiceiurile sănătoase de îngrijire personală, tendințele de izolare și discuțiile despre moarte. Aceste semne indică faptul că persoana trece printr-o suferință interioară și are nevoie de atenție specială din partea celor apropiați sau de sprijin specializat. Cu cât ajutorul este oferit mai devreme, cu atât mai mare este șansa de prevenire.
Asociația „Altruism” oferă servicii de consiliere psihologică atât online, pe platforma pentruviata.md, cât și fizic, în cabinetul său. Psihologul asociației, Vera Constantinov, a subliniat că suicidul rămâne un subiect tabu și stigmatizat în Republica Moldova, iar una dintre soluții este crearea unui spațiu sigur în care oamenii să poată vorbi deschis despre problemele și suferințele lor și să ceară sprijin.
Potrivit specialistei, la cabinet se adresează în special persoane aflate în criză existențială profundă, care suferă de depresii severe sau care urmează tratament cu antidepresive. Acestea primesc suport pentru a-și redescoperi resursele interioare, iar după aproximativ o lună de terapie se observă o îmbunătățire semnificativă a stării lor.
Pe data de 10 septembrie, în întreaga lume, este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului.
![]()
![]()
![]()
