Astfel, proiectul va pregăti 30 de profesori de discipline non-lingvistice, precum Dezvoltare personală, Istorie, Matematică și Informatică pentru a preda aceste materii în limba română, transmite Ultimelestiri.md.
„Acest program este esențial pentru a oferi profesorilor sprijinul necesar în predarea în limba română, contribuind astfel la implementarea programului de educație multilingvă”, a spus Ivan Duminica, șeful Serviciului Politici în domeniul relațiilor interetnice a Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului.
Totodată, reprezentanții Ministerului Educației au explicat că programul este structurat în două etape: prima se desfășoară la Comrat și Taraclia, iar a doua va avea loc în primăvara anului 2025, la Galați.
„Participanții vor avea oportunitatea de a învăța limba română prin metode moderne, inclusiv terminologia specifică disciplinelor pe care le predau”, scrie într-un comunicat al Ministerului.
De menționat că cursurile de limba română sunt organizate de Centrul lingvistic „Limba noastră” și Centrul de Cercetare „Limba noastră” din cadrul Facultății Transfrontaliere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, România, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.