Potrivit Infotag, viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, a explicat că este vorba despre acordarea urgentă a creditelor de până la 500.000 de lei producătorilor mici şi micro de cereale, transmite Ultimelestiri.md.
Ministrul a remarcat că, începând cu luna martie, Agenţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor a primit deja 90 de cereri pentru acordarea acestui credit, 80 dintre ele fiind deja aprobate.
De asemenea, Bolea a menţionat că din discuţiile cu fermierii, în special din regiunile sudice, a reieşit că aceştia au datorii către stat, inclusiv către inspectoratele fiscale.
Prin urmare, proiectul prevede că suma creditului nu poate fi recuperată de către instituţiile statului în contul datoriei.
Fermierii cer Guvernului limitarea importului de cereale și oleaginoase.
