Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor publice, organizate de Parlament pe 30 aprilie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
„Atunci pe urmele fierbinți am stabilit că direcția în care am găsit-o pe Ana-Maria, plecarea din localitate a fost la ora 4:50 dimineața, la o oră și 50 după ce (nr. red: prietenul tinerei) a depus plângerea. Dar amintesc, noi am fost sesizați la ora 00:20 la miezul nopții, deci erau 4 ore și ceva. Ca să spun acum că reușeam, poate că reușeam. Este greu să afirm acum, pentru că depinde totul de măsurile sau informația pe care o aveam în prima fază”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Procuratura Generală a dat asigurări că cazul Anei-Maria va ajunge în instanța de judecată. Potrivit procurorilor, pe caz au fost dispuse spre efectuare mai multe expertize „care sunt obligatorii și necesare pentru a acumula probatoriul necesar”. Procuratura anunță că sunt investigate, inclusiv, cazurile semnalate în mediul online care vizează presupuse ilegalități admise de familia principalului suspect în ultimii ani.
„Dincolo de acest caz, Procuratura Generală s-a autosesizat și a demarat investigații și în baza altor informații despre implicarea acestor persoane în alte infracțiuni. Este vorba, din câte cunosc, despre cazul unui copil de zece luni, reflectat. Vom veni cu un răspuns și la acest caz. Din discuția cu procurorul șeful al Procuraturii Orhei și-a exprimat convingerea că vor fi investigate și analizată toată informația care se referă la aceste persoane. (…) Acum suntem la etapa în care informațiile sunt verificate”, susține Mariana Gornea, procuror în cadrul Procuraturii Generale.
Ultimelestiri.md amintește că pe data de 23 aprilie a fost organizat un flashmob pentru a cere dreptate pentru Ana-Maria Guja, tânăra de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, pentru copilul ei, dar și pentru toate femeile care nu mai pot să-și strige durerea.
Bănuit de omor este un bărbat de 45 de ani, care se afla la volanul automobilului de ocazie în care a urcat tânăra. Actualmente el este plasat în arest pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Citește și:
Răpirea din Orhei. Ion Munteanu: Decesul, cauzat de loviturile la cap
Detalii despre viața bărbatului suspect în cazul morții fetei din Orhei
Răpirea de la Orhei: Fratele suspectului, criticat dur pe Facebook
Noi detalii despre familia suspectului în cazul morții fetei din Orhei
