Totodată, anul trecut, au fost finalizate 163 de proceduri de control, dintre care 64% au fost acte de constatare a încălcării. Alte 59 de acte au vizat încetarea controlului. Concomitent, inspectorii de integritate au inițiat 365 de cauze contravenționale, fiind întocmite 350 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă totală de 810.475 de lei, transmite Ultimelestiri.md.
Inspectorii de integritate au verificat din oficiu 938 de declarații de avere și interese personale ale demnitarilor de stat, depuse pentru anul 2022. Verificarea a vizat deputați, judecători, procurori, conducători ai instituțiilor/autorităților publice etc.
Cu privire la cooperarea interinstituțională, ANI a încheiat un acord de colaborare cu instituțiile naționale relevante domeniului de activitate al instituției, care a vizat crearea Platformei naționale de recuperare a bunurilor infracționale, în comun cu Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne și Consiliul Superior al Magistraturii.
Parlamentul a recomandat Autorității Naționale de Integritate să asigure respectarea de către inspectorii de integritate a prevederilor în domeniul verificării și a controlului averii și al intereselor personale. În contextul controlului parlamentar, Comisia juridică, numiri și imunități și Comisia securitate națională, apărare și ordine publică vor monitoriza activitatea ANI.
De menționat că, anual, reprezentanții ANI prezintă în plenul Parlamentului raportul de activitate al instituției pentru anul precedent.