Rodica Iordanov a declarat că agenții economici sunt taxați de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, însă, de regulă, procesele-verbale de sancționare sunt atacate în instanță. „Agenții economici nu sunt mulțumiți, contestă amenzile, iar procesele fie se tergiversează, fie sunt blocate, ținând cont și de faptul că instanțele de judecată sunt foarte aglomerate. Așadar, totul rămâne într-un proces continuu și incert”, a comunicat fosta ministră a mediului, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
Rodica Iordanov a menționat că o altă problemă majoră este lipsa sistemului de monitorizare la nivel de unitate industrială. Există doar un singur laborator acreditat, cel de la Apă-Canal Chișinău, care poate analiza calitatea apelor uzate.
Co-liderul național al Proiectului Green Agenda a spus că sunt foarte mulți factori care contribuie la situația în care, deși agentul economic este taxat, nu toți banii ajung efectiv în bugetul de stat. Potrivit ex-ministrei, mecanismul actual este greoi, complicat și, uneori, ineficient – iar agenții economici încearcă pur și simplu să supraviețuiască în acest sistem. „Nu aș spune că este o lacună propriu-zisă, ci mai degrabă o realitate de care ne ciocnim, generată de lipsa unei infrastructuri corespunzătoare”, a precizat Rodica Iordanov.
Rodica Iordanov a relevat că lipsa unui sistem de laboratoare independente duce la faptul că nu există probe contradictorii. Este doar proba oferită de Apă-Canal, dar lipsește ce de-a doua opinie, o analiză separată care să confirme sau să infirme rezultatele prezentate. Potrivit ei, aceasta este o situație care rămâne nerezolvată și reprezintă o temă de discuție ce necesită investiții semnificative.
