Acțiunile au avut loc în cadrul operațiunii „TRITON 2026” și au fost organizate în conformitate cu Planul de cooperare dintre Inspecția pentru Protecția Mediului Ungheni și Direcția Regională Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, verificările au vizat sectorul râului Prut aflat în responsabilitatea raionului Ungheni.
Scopul acțiunilor a fost protejarea resurselor acvatice și asigurarea respectării legislației de mediu, precum și a regimului de pescuit în apele de frontieră.
În urma controalelor, au fost depistate încălcări ale legislației privind protecția resurselor piscicole. Inspectorii au întocmit procese-verbale cu privire la contravenție și au aplicat sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Codului contravențional al Republicii Moldova.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează importanța respectării regulilor de pescuit și îndeamnă cetățenii să contribuie la conservarea biodiversității acvatice prin practicarea unui pescuit responsabil și legal.
