Înainte de a părăsi sala plenară a Parlamentului, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a adus pancarte cu mesaje precum: „Sandu nu e președintele nostru”, „Sandu – regina criminalilor”, transmite Ultimelestiri.md.
Gestul opoziției vine în contextul tensiunilor politice tot mai accentuate, pe fundalul alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc în această toamnă.
De menționat că, în cadrul discursului ținut în Parlament, Maia Sandu a declarat că „trăim o perioadă în care ordinea internațională, pe care o știam și pe care ne putem baza, trece printr-un proces de schimbare profundă. La nivel global, asistăm la tot mai multe conflicte militare, diplomatice și comerciale”.
Amintim că, astăzi, deputații urmează să adopte o hotărâre de Parlament privind stabilirea datei alegerilor parlamentare.
De asemenea, vor fi examinate în lectura a doua modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2025 și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul curent. Pe agenda ședinței mai sunt incluse proiecte de lege cu privire la armonizarea legislației naționale cu cea a UE.

Un comentariu
Pingback: PSDE: Maia Sandu a ținut un discurs către fracțiune, nu către națiune - Ultimele ştiri din Moldova