Potrivit ministrei, investigația urmărește identificarea unor posibile nereguli sau abateri de la regulile în vigoare. Sunt analizate atât procedurile Poliției de Frontieră, cât și modul în care acestea au fost respectate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Verificăm eventualele breșe și analizăm toate procedurile. Vor fi examinate și persoanele care au fost în ture în intervalul vizat, pentru a clarifica circumstanțele”, a precizat Daniella Misail-Nichitin.
Întrebată dacă observă carențe în activitatea polițiștilor de frontieră sau a altor instituții implicate, ministra a subliniat că dosarul este unul complex și vizează și Serviciul Vamal, dar și Serviciul de Informații și Securitate.
„Vom putea oferi răspunsuri clare după finalizarea anchetelor de serviciu. Cel mai corect este ca procurorii să se pronunțe, având în vedere că ei conduc urmărirea penală”, a adăugat ea.
Ultimelestiri.md amintește că, în noaptea de 20 noiembrie, un camion încărcat cu muniție a fost oprit la vama Albița. Vehiculul era condus de un șofer cu cetățenie moldovenească. În urma scanării, vameșii au observat în interior componente care, potrivit autorităților, includeau și lansatoare de rachete.
Unul dintre presupușii organizatori ai contrabandei a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Citește și: Descinderi într-un bloc din Capitală. Măsura, dispusă în dosarul contrabandei cu arme
