A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor Aron Pumnul, și în același an și-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu și de alți membri ai familiei sale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Din 1866 până în 1869, Eminescu a pribegit între Cernăuți, Blaj, Sibiu, Giurgiu și București și a cunoscut în mod direct poporul, limba, obiceiurile și realitățile românești. A intenționat, dar nu a reușit, să-și continue studiile, a lucrat ca sufleor și copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale și Mihail Pascaly și a continuat să publice poezii, drame, fragmente de roman sau să facă traduceri din germană.
Între 1869 și 1874, a fost student la Viena și Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena și ca bursier al asociației culturale Junimea, la Berlin.
„Știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”- spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret făcut lui Eminescu.
S-a întors în țară în 1875, a fost director al Bibliotecii Centrale și profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iași, a continuat să publice în Convorbiri literare, iar Titu Maiorescu, ministrul Învătământului, l-a apreciat și ajutat să primească un post de revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui. Eminescu s-a împrietenit cu Ioan Slavici, Iosif Vulcan, Ion Creangă, care l-a introdus în societatea politico-literară Junimea, și s-a îndrăgostit de Veronica Micle, relatează TVR Info.
Din 1877, Eminescu s-a mutat la București și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, unde a avut o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. La doar 33 de ani, a dat semne de alienare mintală, suferea de psihoză maniaco-depresivă și a fost internat în spitale și sanatorii în țară, la Viena și Odesa. Pentru recuperare, Eminescu a călătorit în Italia, a fost îngrijit de familie și susținut de prieteni, iar cu ajutorului lui Iacob Negruzzi și Mihail Kogălniceanu a reușit să primească o mică pensie viageră.
Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, și a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu.
„Astfel se stinse … cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” – scria despre moartea poetului, George Călinescu.
Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Mai este citit astăzi Eminescu?
„Unii, pentru că îl izolează pe Eminescu, vor să îl transforme într-un muzeu. Eminescu este un fenomen viu și fiind un mare poet se lasă judecat de toate generațiile și rezistă. Ceilalți, denigratorii lui, … nu pricep ce reprezintă Eminescu pentru poezia românescă și chiar cea universală, ori pricep și sunt răuvoitori. Eminescu este un poet viu, care poate să-ți placă sau să îți placă mai puțin” – spunea Eugen Simion.
Lectura poeziei sale începe în școală, iar profesori de limba română spun că Eminescu place în continuare elevilor.
„Depinde foarte mult de profesori, care deschid sensibilitatea și știu ce să recomande din Eminescu, tinerii citesc mai puțin critică literară, dar ascultă de profesorii lor. Dacă ai noroc de un profesor bun, ți-ai format sensibilitatea”, mai spunea academicianul Eugen Simion într-un interviu acordat cotidianului România Liberă în ianuarie 2011.
Universalitatea lui Eminescu
Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colțurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.
Ca urmare a formației sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, au făcute chiar de Regina Carmen Sylva, care l-a chemat la Palatul Peleș pe Eminescu pentru a-l determina să colaboreze la proiectele ei culturale. Prima regină a României a scris mult, poezii și proză, sub pseudonimul Carmen Sylva, și numai doi oameni au îndrăznit să-i prezinte observațiile lor, Mihail Kogalniceanu și poetul Eminescu, care, după ce a tradus suveranei o nuvelă, i-a spus cu sinceritate că n-ar fi bine s-o publice.
Traducerilor în limba germană li s-au adăugat și cele în franceză, engleză, spaniolă, portugheză, italiană, maghiară, ucraineană, găgăuză sau romani, dar și în chineză, japoneză, arabă, hindi, sanscrită și chiar în Esperanto.
Și, ca recunoaștere a universalității sale, la 100 de ani de la moartea poetul național, anul 1989 a fost declarat de UNESCO, „Anul internațional Eminescu”, și tot UNESCO a decis ca Mihai Eminescu să fie declarat poetul anului 2000.
Cu poemul Luceafărul, la care marele poet a lucrat nouă ani și jumătate, a făcut zeci de variante și peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, și în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.
De asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur.
Iar, în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names – alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află și Planeta Eminescu.
