Solicitat de moldpres.md, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Oxana Toderiță, a subliniat că, pentru prevenirea unor incidente nedorite, se recomandă cetățenilor să evite plimbările noaptea, la ore târzii, în zonele mai puțin circulate și nesigure, transmite Ultimelestiri.md.
„Este important să țineți poșeta sau servieta sub brațul care este opus traficului, în această manieră, hoții, prin smulgere, nu vor putea acționa. Dacă observați că sunteți urmărit, deplasați-vă prin zone aglomerate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului și adresați-vă primului polițist întâlnit. La intrarea în imobil fiți foarte atenți pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane dubioase. Nu lăsați copiii nesupravegheați. Totodată, evitați transportarea unor sume mari de bani sau obiecte de valoare fără măsuri corespunzătoare de siguranță”, a remarcat Oxana Toderiță.
În această perioadă, vizibilitatea în trafic este foarte importantă. Astfel, polițiștii recomandă cetățenilor să folosească un telefon cu lanternă sau să poarte haine cu elemente reflectorizante pentru a fi văzuți de șoferi.
„Sporiți atenția când traversați strada. Evitați folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă”, a precizat Oxana Toderiță.
De asemenea, conducătorii auto sunt îndemnați să adapteze viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic. Este important ca aceștia să fie atenți la traseu, întrucât pietonii sunt greu de observat, mai ales pe porțiunile care leagă localități, iar aceștia se deplasează pe marginea carosabilului. Mențineți o distanță mai mare între mașini, pentru a putea reacționa la timp.
La fel, este important ca autovehiculele să nu fie parcate în locuri întunecoase și să nu fie lăsați bani sau obiecte de preț în acestea.
În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la numărul de urgență 112.
