Incidentul a avut loc în jurul orei 18:30. Prezenți la fața locului, oamenii legii întreprind toate acțiunile necesare pentru a verifica cele spuse de persoana care a anunțat despre bombă, transmite Ultimelestiri.md.
„Au anunțat despre o bombă la una din secțiile de votare din Varnița. Cum au precizat la Poliție, un necunoscut a apelat la numărul 112”, spune un polițist.
Alegătorii au fost evacuați, iar timp de două ore geniștii și pompierii au verificat minuțios cele trei secții deschise în aceeași clăride.
Abia la ora 21:00, când în mod normal secțiile se închid, acestea trei și-au reluat activitatea și vor activa până la 23:00.
Ultimelestiri.md amintește că în această seară Poliția a recepționat mai multe alerte cu bombe. Este vorba de podul de legătură Râbnița-Rezina.
„Incidentul se întâmplă la scurt timp după ce circulația pe pod a fost reluată, fiind efectuate verificări după ce un bărbat cu o cutie suspectă a refuzat să prezinte conținutul acesteia”, spun oamenii legii.

2 comentarii
Pingback: La câte secții din străinătate au fost alerte false cu bombă de alegeri - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Cine a anunțat minarea podului Rezina-Râbnița? Răspunsul Chișinăului - Ultimele ştiri din Moldova