„- După șase luni în detenție și ulterior șase luni la domiciliu fără climatizor la ultimul etaj, s-au acutizat mai multe boli cronice și a fost internat în spital.
– Credeți că va fi prezent la următoarea ședință?
– Eu consider că la următoarea ședință e posibil să fie”, a spus Iurii Florea, avocat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la info1.md.
Creangă este acuzat de procurori că, începând cu iarna anului 2023, a oferit sistematic informații asistentului atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, Dmitri Kelov și ar fi primit plăți ilegale pentru asta. În ședința de astăzi urma să fie audiat chiar inculpatul.
„- Astăzi urma ca inculpatul Creangă să depună în continuare declarații după ce a început în ședința precedentă, după care urma ca eu și apărătorii să formulăm întrebări.
– El își recunoaște vina?
– Nu”, a declarat Dumitru Ștefârță, procuror.
Recent instanța l-a eliberat pe Ion Creangă din arest la domiciliu sub control judiciar. Acestuia i-au fost impuse mai multe interdicții, inclusiv de a părăsi localitatea. Funcționarul a fost reținut în iulie 2024. Ion Creangă pledează nevinovat. Acesta riscă până la 20 de ani de închisoare. Creangă a deținut funcția de șef al Direcției juridice a Parlamentului timp de aproape 15 ani. Funcția îi oferea acestuia acces la secretele de stat și îi permitea să asiste la toate ședințele comisiilor parlamentare.
