Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat în cadrul întrevederii că, pe lângă aceste majorări, vor fi alocate suplimentar 200 de milioane de lei pentru sporuri destinate cadrelor cu grade didactice și manageriale. Noile sporuri prevăd creșteri semnificative, cum ar fi majorarea sporului pentru gradul managerial superior de la 1.000 la 2.000 lei, iar pentru gradul didactic superior de la 3.400 la 4.000 lei, transmite Ultimelestiri.md.
Totuși, Sindicatele subliniază însă că aceste măsuri nu rezolvă problema principală și cere ca valoarea de referință pentru cadrele didactice să fie stabilită la 2.600 lei. În plus, se solicită creșterea sporurilor pentru titlurile științifice din învățământul superior, inclusiv 4.000 lei pentru titlul de doctor habilitat și 2.800 lei pentru doctor, pentru a alinia aceste valori la nivelul sporurilor din învățământul preuniversitar.
În semn de protest față de poziția actuală a Guvernului, FSEȘ anunță o acțiune de protest în fața Parlamentului joi, 19 decembrie, când Proiectul de Buget pentru 2025 va fi discutat în lectură a doua. Sindicatele fac apel la mobilizarea membrilor care nu au ore în această zi pentru a participa la protest.
De menționat că profesorii au protestat pe 13 decembrie la Parlament pentru a cele salarii mai mari decât cele promise de Guvern din 2025.
Totuși, majorarea salarială cu 9%, preconizată de către autorități în bugetul de stat pentru 2025, a nemulțumit angajații din învățământ, iar sindicaliștii cer o majorare de 35%.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că o astfel de majorare este ireală și exagerată, dar a dat asigurări că poartă discuții cu cei de la finanțe pentru a identifica masuri adiționale în susținerea pedagogilor.
Astfel, un amendament la proiectul bugetului de stat pentru 2025 pentru majorările salariale pentru gradele didactice, manageriale și claselor de salarizare pentru metodiști și conducătorii muzicali a fost înregistrat recent în Parlament.
Potrivit expertului economic, Veaceslav Ioniță, profesorii au motive întemeiate pentru a protesta, întrucât în ultimii patru ani, salariul din învățământ a crescut cu 54%, în timp ce prețurile au crescut cu 65%.
În cadrul unei analize, expertul a explicat că în anul 2020, salariul mediu lunar în învățământ era de 7.017 lei, cu 12% mai mic decât media națională. Până în 2024, salariul a ajuns la 10.810 lei, însă decalajul față de media pe economie s-a adâncit, ajungând la 24%. Astfel, profesorii nu au reușit să țină pasul cu creșterile salariale din alte sectoare.
