Propunerea de majorare se conține în proiectul Convenției colective bipartite (nivel național), examinat de Confederația Națională a Sindicatelor și Confederația Națională a Patronatului din Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ipn.md.
Președintele CNSM, Igor Zubcu, a precizat că această majorare ar asigura un trai decent pentru salariați și ar acoperi cel puțin minimul de existență pentru un adult și un copil, contribuind totodată la calcularea unei pensii minime pentru limită de vârstă.
În cadrul întrevederii cu patronatele, s-a convenit că acestea vor consulta membrii săi pentru a obține un consens larg înainte de semnarea deciziei finale.
Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim pe țară a fost majorat de la 5.000 la 5.500 de lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore, iar pentru unitățile din sectorul real al economiei, salariul minim a fost stabilit la 6.000 de lei lunar.
