„Am discutat despre respectarea Constituției Republicii Moldova, consolidarea statului de drept și garanțiile constituționale ale statutului special al Autonomiei Găgăuze. Un mesaj esențial a fost că art. 7 din Constituție trebuie aplicat fără excepții: nicio lege sau hotărâre care contravine Constituției nu poate avea forță juridică”, a declarat Furtună, transmite Ultimelestiri.md cu referire la omniapres.md.
Potrivit politicianului, la eveniment a fost subliniat și faptul că modificarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei poate avea loc doar cu respectarea prevederilor constituționale, iar Adunarea Populară trebuie să își poată exercita dreptul la inițiativă legislativă și să poată sesiza Curtea Constituțională atunci când competențele autonomiei sunt încălcate.
„Constituția nu se interpretează politic, ci se respectă. Respectarea Autonomiei Găgăuze înseamnă respectarea statului de drept”, a declarat Victoria Furtună.
Liderul Partidului „Moldova Mare” a afirmat că apărarea drepturilor constituționale ale Găgăuziei înseamnă, în opinia sa, apărarea statului de drept și a viitorului Republicii Moldova.
Conferința a fost organizată de Adunarea Populară a Găgăuziei, în parteneriat cu Institutul Justiției Constituționale.
