Reacția vine după apariția unor informații false, răspândite în contextul proiectului de lege privind speciile alogene invazive, adoptat de Parlament în prima lectură, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Este un fals. Nimeni nu va fi amendat dacă are gândaci de Colorado în grădină. În schimb, îmi doresc ca cei care răspândesc minciunile să răspundă pentru dezinformare. Legea nu prevede amenzi pentru cetățenii care au gândaci de Colorado în grădină. Informați-vă din surse oficiale. Nu distribuiți mai departe informații false”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului.
Instituția subliniază că scopul proiectului este prevenirea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive, care pot afecta biodiversitatea, sănătatea populației și economia, și nu sancționarea cetățenilor care descoperă astfel de specii pe proprietățile lor.
Proiectul de lege stabilește reguli privind introducerea, deținerea, reproducerea, transportul, comercializarea și eliminarea speciilor invazive, precum și responsabilitățile autorităților în monitorizarea și gestionarea acestora. Printre speciile menționate se regăsesc ambrozia, arțarul american, ailantul, gândacul de Colorado, șobolanul comun, căpușele și anumite specii de pești.
Documentul prevede și crearea unui Sistem informațional național de supraveghere, administrat de Agenția de Mediu, care va permite identificarea timpurie a speciilor invazive și intervenția rapidă pentru limitarea răspândirii acestora.
Totodată, proiectul instituie două liste ale speciilor alogene invazive – una care va include speciile de interes pentru Uniunea Europeană și alta adaptată situației din Republica Moldova. Speciile incluse pe aceste liste nu vor putea fi introduse în țară, cultivate, crescute, transportate, comercializate sau eliberate în natură, cu excepția activităților de cercetare autorizate.
Potrivit Ministerului Mediului, inițiativa transpune în legislația națională prevederile a trei regulamente ale Uniunii Europene și face parte din angajamentele asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la UE.
