Potrivit IGC, a fost asigurată ordinea și siguranța publică în cadrul a 76 activități care implică aglomerări de persoane (peste 26 mii participanți), unde au fost implicați 224 carabinieri și înregistrate 30 misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112, transmite Ultimelestiri.md.
Peste 100 de carabinieri au fost implicați în alte activități desfășurate în comun cu alte subdiviziuni ale MAI.
În urma misiunilor desfășurate de carabinieri, în perioada de referință au fost depistate, constatate și documentate – 74 fapte contravenționale, dintre care întocmite 57 procese-verbale de către carabinieri, și 17 fapte contravenționale constatate și documentate de comun cu alte entități.
Drept urmare, de către carabinieri au fost legitimate total 131 persoane, dintre care 20 persoane reținute.
În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri reiterează, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate ori sunteți martor la o faptă ilicită, sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul scurt 112.
