În cadrul reuniunii a fost analizată situația curentă din regiunea transnistreană, evoluțiile din procesul de negocieri și prioritățile Guvernului în promovarea politicilor de reîntregire a țării, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, starea actuală a lucrurilor din Zona de Securitate și eforturile depuse de autoritățile de la Chișinău pentru menținerea păcii și securității în acest perimetru au fost prezentate de conducătorul delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, Sergiu Golovaci.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul ședinței, autoritățile continuă să monitorizeze evoluțiile din regiune și să promoveze măsuri menite să contribuie la consolidarea stabilității și la avansarea procesului de reintegrare.
La finalul reuniunii, reprezentanții Guvernului au oferit răspunsuri și clarificări la întrebările adresate de membrii comisiei parlamentare.
