Potrivit activistului Ciolac Alexandru, la o stație din Tiraspol a fost constatată o lipsă de aproximativ 200 ml la 10 litri de motorină, iar la una din Dubăsari – circa 170 ml la 10 litri. În cazul unei benzinării din Bender, diferența a fost de aproximativ 50 ml la 10 litri, considerată în limita toleranței tehnice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la telegraph.md.
Verificările au fost realizate cu un recipient de măsurare certificat, în afara regiunii transnistrene, din cauza restricțiilor de control de pe malul stâng al Nistrului.
