Astfel, în cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale, scrutinul a fost organizat în 273 de localități, iar pentru fotoliul de edil s-au duelat 544 de candidați, transmite Ultimelestiri.md.
La ora 21:00, la alegerile locale din țară s-a înregistrat o prezență la vot de 36,72% sau 313.747 de alegători.
Astfel, în municipiul Bălți au votat 25.783 de alegători, ceea ce reprezintă 38,89%, iar în UTA Găgăuzia, la urne s-au prezentat 28.767 de alegători, ceea ce reprezintă 37,40%.
(21:00) – Până la această oră, 313.747 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 54,49% din numărul celor care s-au prezentat la urne în primele două ore de la deschiderea secțiilor de votare.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 5,89% din numărul total de alegători care au votat până la ora 21:00. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,541% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 11,63%; 36-45 de ani – 16,60%, 46-55 de ani – 15,73%; 56-65 de ani – 23,77% și 66-75 de ani – 20,97%.
![]()
(20:00) – Până la această oră, 309.980 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 54,54% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 5,80% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,56% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 11,37%; 36-45 de ani – 16,38%, 46-55 de ani – 17,49%; 56-65 de ani – 23,79% și 66-75 de ani – 19,61%.
![]()
(19:00) – Până la această oră, 303.453 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 54,56% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 5,68% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,58% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 11,14%; 36-45 de ani – 16,17%, 46-55 de ani – 17,51%; 56-65 de ani – 24,03% și 66-75 de ani – 19,88%.
![]()
(18:00) – Până la această oră, 290.940 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 54,58% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 5,51% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,55% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 10,82%; 36-45 de ani – 15,86%, 46-55 de ani – 17,52%; 56-65 de ani – 24,42% și 66-75 de ani – 20,32%.
![]()
(17:00) – Până la această oră, 270.086 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 54,42% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 5,29% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,32% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 10,40%; 36-45 de ani – 15,49%, 46-55 de ani – 17,52%; 56-65 de ani – 25,03% și 66-75 de ani – 20,92%.
![]()
(16:00) – Până la această oră, 244.558 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 54,03% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 5,10% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 4,94% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 9,99%; 36-45 de ani – 15,11%, 46-55 de ani – 17,54%; 56-65 de ani – 25,74% și 66-75 de ani – 21,56%.
![]()
(15:00) – Până la această oră, 218.112 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 53,60% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 4,87% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 4,77% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 9,54%; 36-45 de ani – 14,68%, 46-55 de ani – 17,54%; 56-65 de ani – 26,36% și 66-75 de ani – 22,22%.
![]()
(14:00) – Până la această oră, 191.630 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 53,21% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 4,54% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 4,85% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 9%; 36-45 de ani – 14,18%, 46-55 de ani – 17,41%; 56-65 de ani – 26,93% și 66-75 de ani – 23,08%.
![]()
(13:00) – Până la această oră, 161.659 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 52,77% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 4,10% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,03% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 8,34%; 36-45 de ani – 13,55%, 46-55 de ani – 17,22%; 56-65 de ani – 27,61% și 66-75 de ani – 23,16%.
![]()
(12:00) – Până la această oră, 125.917 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 52,12% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 3,61% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,19% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 7,59%; 36-45 de ani – 12,92%, 46-55 de ani – 17,08%; 56-65 de ani – 28,47% și 66-75 de ani – 25,13%.
![]()
(11:00) – Până la această oră, 85.793 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 51,09% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 3,24% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 5,22% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 6,83%; 36-45 de ani – 12,55%, 46-55 de ani – 17,31%; 56-65 de ani – 29,46% și 66-75 de ani – 25,37%.
![]()
(10:00) – Până la această oră, 48.606 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, puțin mai active sunt femeile, acestea reprezentând 50,06% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Datele CEC mai arată că cei mai tineri, dar și cei mai în vârstă sunt mai puțin activi. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 3,1% din numărul total de alegători. Alegătorii cu vârstele de +76 de ani reprezintă 4,72% din toți cei care au votat. Ei sunt urmați de alegătorii cu vârstele cuprinse între 26-35 de ani – 6,58%; 36-45 de ani – 12,89%, 46-55 de ani – 18,25%; 56-65 de ani – 30,12% și 66-75 de ani – 24,45%.
![]()
De menționat că, astăzi, 19 noiembrie, în R. Moldova are loc turul II al alegerilor locale generale.
Totodată, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice vor asigura înregistrarea la reședința temporară a studenților și elevilor cu drept de vot înmatriculați la instituțiile de învățământ în localitatea respectivă.
