Potrivit Poliției de Frontieră, în timpul formalităților de control, la ieșire din Republica Moldova, un autocar de pe ruta „Moldova-Spania” a fost supus verificărilor de rutină, transmite Ultimelestiri.md.
Polițiștii de frontieră au constatat, în urma controalelor, că pașaportul prezentat de unul dintre pasageri, care pretindea a fi cetățean al Spaniei, nu aparținea persoanei în cauză.
Ca urmare, bărbatul și-a întrerupt călătoria, fiind supus unui proces de identificare mai amănunțit. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta era cetățean nigerian.
În cadrul audierilor, individul a recunoscut că pașaportul nu îi aparține, susținând că l-a obținut prin intermediul soției sale, care se afla în Germania, cu scopul de a se reuni cu familia.
Actualmente, străinul este solicitant de azil la Inspectoratul General pentru Migrație, în așteptarea finalizării cercetărilor. Autoritățile continuă investigațiile pentru clarificarea completă a circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale necesare.