Potrivit oamenilor legii, ofițerii de investigație ai Direcției de Poliție Chișinău, sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Chișinău – Oficiul Principal, au documentat timp de două luni activitatea infracțională a tinerilor, transmite Ultimelestiri.md.
Așadar, s-a stabilit că aceștia au creat o societate comercială prin intermediul căreia au convins un reprezentant al unei companii despre existența unui lot de grâu de 350.000 de kg, destinat realizării, eliberând fraudulos acte administrative.
Ca urmare, persoana juridică a efectuat o tranșă pe contul persoanelor vizate, în sumă de 900.000 de lei.
În cadrul cauzei penale au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, fiind efectuate percheziții autorizate, de unde au fost ridicate mai multe carduri bancare, stick-uri, ștampile, purtători de informație, dar și alte acte false.
Ca rezultat al acţiunilor procesuale efectuate, tinerii au fost reţinuţi, iar ulterior, la demersul procurorilor, au fost arestați preventiv pe un termen de 30 de zile. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la opt la 15 ani.
Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”.
