Potrivit acestuia, Parlamentul a extins până la 1 septembrie termenul pentru finalizarea procesului de amalgamare voluntară, oferind o lună suplimentară primăriilor care au inițiat deja procedura, dar nu au reușit să adopte deciziile finale, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Considerăm că este un lucru util. Chiar și ieri am avut situații în care oficiile teritoriale au raportat că nu a fost întrunit cvorumul într-un anumit sat, pentru că un consilier este la mare, iar altul nu a reușit să vină”, a declarat Alexandru Iacub.
Oficialul a precizat că, după expirarea noului termen, autoritățile vor trage linie și vor trece la următoarea etapă a reformei.
„Cine nu a reușit va fi notificat că intră în procesul de amalgamare normativă. Respectiv, acele autorități vor trebui să delege o persoană care va colabora împreună cu Cancelaria în procesul de amalgamare normativă”, a explicat Iacub.
Secretarul general adjunct al Guvernului a subliniat că amalgamarea normativă va fi un proces „foarte tehnic”, bazat pe criterii economice și teritoriale, iar harta finală nu poate fi stabilită până când nu vor fi analizate toate deciziile adoptate în cadrul etapei voluntare.
Alexandru Iacub a mai declarat că Guvernul nu a solicitat amendamentul votat de Parlament, însă îl consideră util, deoarece oferă claritate și evită suprapunerea dintre finalizarea amalgamării voluntare și examinarea proiectelor privind amalgamarea normativă.
Referindu-se la criticile privind ritmul reformei, oficialul a afirmat că aceasta nu poate fi amânată și că actuala perioadă este favorabilă pentru implementarea schimbărilor.
„Această reformă nu poate fi amânată în felul în care își doresc unele entități. Noi suntem acum în momentul potrivit pentru a face această reformă”, a declarat Alexandru Iacub.
Citește tot interviul pe IPN.
