Potrivit hotărârii emise de Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, fapta a avut loc la 5 ianuarie 2026, în jurul orei 16:00. Conform materialelor dosarului, bărbatul a tăiat ilegal cinci arbori de specie salcâm din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Olănești, transmite Ultimelestiri.md cu referire la studio-l.online.
În urma tăierii, a rezultat aproximativ un metru ster de lemn, care a fost transportat și depozitat ulterior la APL Volintiri, unde a fost depistat în cadrul verificărilor efectuate de autorități.
Cazul a fost descoperit după ce autoritățile au primit o sesizare prin intermediul sistemului de monitorizare forestieră și al informațiilor transmise de personalul silvic. Ulterior, inspectorii de mediu au documentat fapta și au întocmit procesul-verbal de constatare, iar dosarul a fost transmis instanței de judecată.
În cadrul procesului, bărbatul și-a recunoscut vina.
Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, l-a recunoscut vinovat și a dispus aplicarea unei sancțiuni sub formă de 40 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.
