Potrivit Serviciului Vamal, incidentul a avut loc pe 11 martie 2025, când persoana s-a prezentat pe direcția pietonală, la intrarea în Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul formalităților de control, polițistul de frontieră și câinele de serviciu Amy, specializat în detectarea drogurilor, au avut suspiciuni față de un călător.
Amy a semnalat prezența unor substanțe interzise. Fiind extinse verificările în linia a II-a de control, au fost depistate șapte ampule cu nalbufină, fiind substanțe interzise prin HG nr.79 din 23.01.2006.
Conform procedurilor legale, substanța interzisă a fost ridicată și transmisă spre expertiză, în dependență de rezultatul acesteia vor fi luate măsurile corespunzătoare. Cercetările pe caz continuă.
![]()
