Incidentul s-a produs într-un apartament din oraș. Potrivit informațiilor preliminare, tatăl copilului, în vârstă de 37 de ani, curăța suprafețele din baie cu un degresant. La un moment dat, bărbatul s-a distras, iar băiatul a rămas în apropierea recipientului cu substanța chimică, transmite Ultimelestiri.md.
Din curiozitate, copilul a luat câteva înghițituri din lichidul aflat în recipient.
La scurt timp, băiatul a început să tușească puternic. Părinții și-au dat seama că acesta ar fi putut înghiți soluția de uz casnic și au solicitat imediat intervenția ambulanței.
Micuțul a fost transportat de urgență la spital și internat în Secția de terapie intensivă a Spitalului pentru Copii, unde a rămas sub supravegherea medicilor pe parcursul nopții.
Ulterior, starea sa s-a îmbunătățit, iar minorul a fost externat. În prezent, acesta se află acasă, iar viața sa nu este în pericol.
Autoritățile au discutat cu părinții despre măsurile necesare pentru prevenirea unor incidente similare.
Oamenii legii reamintesc că produsele chimice de uz casnic trebuie păstrate în locuri inaccesibile copiilor. Potrivit acestora, chiar și câteva secunde de neatenție pot duce la intoxicații grave sau arsuri chimice.
