„Sunt voluntar în cadrul programului Corpul Păcii, o colaborare între guvernele Statelor Unite și Moldovei. Am ajuns în Moldova în iunie, iar din august locuiesc în Râșcova. Mă ocup de dezvoltare comunitară, dar colaborez și cu școala și biblioteca”, a povestit Nathan într-un interviu pentru Radio Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
Pe lângă activitățile educaționale, tânărul s-a implicat și în treburile gospodărești, descoperind tradițiile locale. „Am lucrat puțin în grădină și am învățat cum cresc legumele. Roșiile de aici sunt minunate”, a spus el zâmbind.
Nathan coordonează un club de engleză pentru elevii din sat, unde îmbină învățarea cu jocuri și exerciții de improvizație. „Învățăm prin joacă și teatru, iar copiii sunt foarte receptivi”, a adăugat el.
Deși se află de puțin timp în țară, americanul vorbește fluent româna, după ce a urmat cursuri intensive în cadrul programului. „Am avut două luni și jumătate de lecții, câte patru ore pe zi, și am locuit la o familie gazdă în raionul Ialoveni, unde am vorbit doar în română”, a explicat el.
Tânărul spune că limba română i s-a părut mai ușor de învățat decât chineza, pe care o studiase anterior. „Pentru că are rădăcini latine, înțelegerea vine mai firesc.”
Nathan mărturisește că a venit în Republica Moldova din dorința de a cunoaște mai bine țara de origine a unor prieteni moldoveni din SUA. „Am vrut să văd cum este viața aici. Nu a fost greu să găsesc Moldova pe hartă”, glumește el.
Cel mai mult l-au impresionat oamenii. „Ospitalitatea lor este extraordinară – te primesc cu masă plină și cu inimă deschisă”, spune voluntarul.
Singurul regret al său este lipsa unor spații pentru tineri în sat. „E păcat că nu există o casă de cultură sau un club. Mulți tineri au plecat”, a remarcat el.
Chiar și așa, Nathan afirmă că Moldova i-a rămas aproape de suflet: „După încheierea celor doi ani de voluntariat, mă voi întoarce în SUA, dar sigur voi reveni aici. Am prieteni și o familie gazdă care îmi sunt foarte dragi.”
Programul Corpul Păcii activează în Republica Moldova din 1993, iar de atunci peste 1.600 de voluntari americani au contribuit la proiecte educaționale, sociale și economice în întreaga țară.
