Aglomerație a fost și la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, unde sute de candidați au depus documentele necesare pentru înmatriculare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Printre aceștia se numără Tatiana Condrea, absolventă a Colegiului de Medicină, care a ales să-și continue studiile la programul „Medicină generală”.
„Îmi place să ajut oamenii și am vrut să aprofundez cunoștințele mai mult. Eu eram pregătită și era o decizie asumată”, a declarat tânăra.
Alți candidați spun că și-au ales profesia din pasiune sau pentru a continua tradiția familiei.
„Încă de mic copil am avut o pasiune pentru disciplinele precum biologia și chimia. Am ales Medicina Generală. Încă din liceu m-am pregătit pentru ce mă așteaptă în viitor”, a spus unul dintre viitorii studenți.
O altă candidată a optat pentru programul „Cosmetică și tehnologii în cosmetică”, afirmând că este un domeniu care o pasionează.
Totodată, o tânără a declarat că și-a ales medicina pentru a continua profesia mamei sale.
La USMF „Nicolae Testemițanu”, în această etapă de admitere au fost înmatriculați peste 1.300 de candidați. Dintre aceștia, 500 au obținut locuri finanțate de la bugetul de stat, iar 834 vor studia în bază de contract.
Cea mai mare taxă anuală de studii este la programul Stomatologie, unde studenții vor achita 70.000 de lei. Pentru programul Medicină, taxa este de 35.000 de lei pe an, iar pentru celelalte specialități aceasta variază între 20.000 și 33.000 de lei.
Secretarul Comisiei de admitere a USMF, Gheorghe Harea, a explicat că actele în original pot fi depuse atât de candidații admiși, cât și de cei care nu se regăsesc, deocamdată, pe liste.
Potrivit acestuia, o parte dintre candidați au aplicat simultan la mai multe universități, iar dacă renunță la locul obținut la USMF, acesta va fi ocupat de următorul candidat în ordinea mediilor de concurs.
Candidații au la dispoziție cinci zile pentru a depune documentele în original. Rezultatele finale ale admiterii vor fi afișate pe 14 august, iar în cazul în care vor rămâne locuri vacante, universitățile vor organiza sesiuni suplimentare de admitere.
