Potrivit Primăriei Chișinău, este vorba despre un nou itinerar ce va face legătura dintre sectorul Centru al orașului Chișinău cu Sîngera, până la străzile Viilor și Aerogării, transmite Ultimelestiri.md.
Examinarea posibilității lansării rutei suburbane municipale se face la solicitarea locuitorilor și a administrației locale din Sângera. Noul itinerar va trece și pe lângă Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Sângera.
Administrația locală din Sângera a efectuat mai multe lucrări pe traseu, pentru a asigura normele de siguranță pentru călători și pentru circulația rutieră. A fost lărgită intersecția străzilor Viilor și Aerogării, ajustat sensul giratoriu din strada Orhei și parapetul de pe strada Aerogării.
În cadrul testării s-a decis că urmează să fie ajustate unele norme, pentru a putea deschide noua rută de autobuz pentru locuitorii din suburbia Sângera.
În prezent, spre Sângera, satele Revaca și Dobrogea, circulă rutele suburbane municipale de autobuz nr. 18, nr. 18 A, nr. 33 și nr. 44.
Primăria municipiului Chișinău este permanent în identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea calității transportului public și pentru deschiderea rutelor noi, atât în raza orașului, cât și în suburbii.
Foto: Primăria Chișinău
