Potrivit jurnalistei, vulnerabilitățile economice ale instituțiilor media pot afecta direct activitatea editorială. În același timp, orice tentativă de influențare a presei prin mecanisme de finanțare trebuie făcută publică, pentru a proteja independența redacțiilor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Potrivit Vioricăi Zaharia, libertatea presei este strâns legată de capacitatea instituțiilor media de a se susține financiar. Jurnalista a remarcat că poziția Republicii Moldova în clasamentele internaționale reflectă un nivel ridicat al libertății de exprimare.
„Libertatea presei este interdependentă de libertatea financiară. Potrivit Indicelui Libertății Presei, în acest an, presa din Republica Moldova se află pe locul 31 în clasamentul realizat de organizația internațională „Reporteri fără frontiere”. Și acesta este cel mai bun loc ocupat de țara noastră vreodată. Este o poziție bună și în mare măsură reflectă realitatea”, a explicat Viorica Zaharia, președinta Consiliului de experți, mandatat de Consiliul de Presă cu examinarea plângerilor privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului.
Jurnalista a atras atenția că, deși în Republica Moldova există libertate de exprimare, multe instituții media rămân dependente de finanțarea externă.
„În Republica Moldova există libertate de exprimare, dar avem constrângeri financiare. Am avut experiența încetării finanțării din partea USAID. Există unele media care, dacă încetează finanțarea de la donatori, ar putea să-și stopeze activitatea”, a precizat jurnalista.
Referindu-se la raportul Amnesty International Moldova privind autocenzura în mass-media din Republica Moldova, Viorica Zaharia a spus că eventualele presiuni exercitate asupra jurnaliștilor prin condiționarea accesului la granturi reprezintă acuzații grave, care trebuie făcute publice dacă sunt reale.
„Raportul Amnesty International Moldova a tras semnale de alarmă cu referire la existența autocenzurii în mediul jurnalistic din Republica Moldova. În acest raport sunt citați jurnaliști sub protecția anonimatului care spun că au avut semnale din partea guvernării că dacă vor critica guvernarea nu vor mai beneficia de granturi. Mi se pare o afirmație extrem de gravă. Dacă au existat astfel de influențe, nu înțeleg de ce jurnaliștii nu le-au denunțat public. Dacă acest lucru există, pentru că eu am îndoieli că el există, vom luneca spre o situație gravă. Jurnaliștii trebuie să denunțe astfel de influențe. Arma noastră este transparența și cuvântul”, a mai spus Viorica Zaharia.
Dezbaterea publică „Noua lege a mass-mediei: noutăți, beneficii, riscuri” este ediția a 353-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
