„În ceea ce îi privește pe cei 5.000 de angajați, ei nu și-au primit salariile, cu ce îi bucurați?”, a fost întrebat Vladimir Bolea, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
„Domnul Cotelinîi, noul director al CFM, se ocupă activ de restanțele la salarii, este obligațiunea lui și problema numărul 1 de care se ocupă. Toate încasările care vin la CFM în marea majoritate merg pentru achitarea salariilor”, a răspuns ministrul.
„ – În februarie se spunea că până în august toate restanțele la salarii vor fi achitate. Vrem să știm dacă îi bucurați și de Paște”.
„ – Nu știu dacă el și-a luat asemenea obligațiuni, nu știu dacă el a spus așa ceva, în februarie el nu era director. Dar, acum vorbim în felul următor: obligațiunea lui numărul 1 este să achite salariile, dar în același timp, obligațiunea lui numărul 1 este să creeze condiții ca CFM să înceapă să muncească. Noi suntem alături de el în ceea ce privește identificarea căilor de căpătare a resurselor financiare. CFM acordă două servicii: transport marfă și transport persoane. Deci, noi trebuie să canalizâmk marfa de pe auto pe căile ferate, pentru că este mai econom, mai ecologic și multe alte lucruri. Noi am dat în martie 250 de tone de motorină și în aprilie la fel, ca să poată transporta, câștigă bani pentru a plăti salariile”.
„La moment restanțele sunt sub 200 milioane de lei. MIDR e responsabil de politici, fondator e APP și responsabil de plata salariilor e exclusiv CFM”, a conchis Bolea.
Amintim că recent ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că Administrația Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) este conștientă de necesitatea identificării resurselor financiare pentru a achita salariile restante ale angajaților.
Potrivit oficialului, una dintre soluții este valorificarea vagoanelor și locomotivelor uzate prin vânzarea lor la fier vechi, iar fondurile obținute să fie direcționate către plata salariilor.
Totodată, Palatul de Cultură al Feroviarilor din Chișinău, o clădire simbolică cu o istorie de aproape 40 de ani, ar putea fi vândut de către CFM. Conducerea instituției speră că banii obținuți vor ajuta la achitarea datoriilor acumulate, inclusiv restanțele salariale ale angajaților.
Citește și Situația de la Calea Ferată: Blocul Împreună critică soluțiile lui Bolea.
Citește și Angajaţii de la CFM protestează din nou şi îşi cer salariile restante.
Citește și Bolea: Problema datoriilor CFM trebuie rezolvată la nivel de sistem.
Citește și Feroviarii protestează la Guvern și cer achitarea restanțelor salariale.
Citește și Vladimir Bolea: Există opțiunea de a transforma CFM în două societăți pe acțiuni.
Citește și Vladimir Bolea a discutat cu reprezentanții BEI despre dezvoltarea CFM.
Citește și Bolea: CFM va mai primi încă o lună motorină din rezerva de stat.
