„Cu siguranță se merge înainte, mai ales că este și inițiativa Președinției și este un angajament în contextul memorandumului cu FMI. Acum este aproape definitivat amendamentul de îmbunătățire a proiectului de lege adoptat în primă lectură, în raport cu recomandările Comisiei de la Veneția. A mai fost discutat și cu reprezentanții directoratelor din cadrul Comisiei Europeană”, a spus Veronica Mihailov-Moraru la TV8, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit ministrei Justiției, instanța va avea o competență limitată inițial, dar ar putea prelua și unele dosare ce țin de securitatea statului:
„Pentru prima etapă, nici nu se recomandă să extindem competența, dar îmi aduc aminte că chiar încă când au fost discuțiile în primă lectură pe proiectul cu instanța anticorupție, chiar și Consiliul Superior al Magistraturii și Procuratura Generală au opinat că ar fi bine ca această instanță anticorupție să aibă o competență mai largă, fiindcă sunt multe dosare de rezonanță, unde la fel trebuie judecători specializați.
Nu este exclus ca în lectura finală a acestui amendament pe instanța anticorupție să se regăsească cel puțin câteva dintre infracțiunile care sunt în categoria PCCOCS, mă refer ceea ține de securitatea statului și trădare de patrie, dar doar câteva, ca să nu încărcăm această instanță”, a spus ministra Justiției.
Citește mai departe pe tv8.md.
