În cadrul competiției au concurat opt formații de jurnaliști din șapte țări: Germania, Georgia, România, Azerbaidjan, Israel, Armenia și Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
Turneul s-a derulat în două grupe cu câte patru echipe.
Potrivit Asociației Presei Sportive din Moldova, echipele țării noastre (APSM și TVR Moldova) au avut prestații modeste, clasându-se pe locurile cinci și, respectiv, șase.
„În partida pentru locul trei premiant, Georgia a surclasat cu 2-1 Israel. În marea finală echipa Azerbaidjanului a învins selecționata României, după un meci plin de suspans, cu scântei – 7-4”, se menționează în comunicatul APSM.
De asemenea, premii speciale au fost oferite celui mai bun jucător și celui mai bun portar al Turneului, ei reprezentând Azerbaidjanul (Asker Alișanov) și, respectiv, România (Vincențiu Mihaiu).