„Mă lupt în septembrie, încă nu se știe oponentul. Deja am semnat contractul pentru șase lupte cu KSW”, a declarat Valeriu Mircea, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la realmedia.md.
Sportivul a menționat că deja a început pregătirile și se simte în formă maximă:
„Sunt în pregătiri, mă simt bine. Au trecut evenimentele de familie care au apărut în viața mea și încă urmează unele.”
Valeriu Mircea este unul dintre cei mai experimentați luptători moldoveni, având în palmares meciuri în promoții de top precum Bellator, Eagles FC și acum KSW. În stilul său obișnuit – determinat și neînfricat – „Lupul Singuratic” promite o revenire spectaculoasă în septembrie, cu gândul la victorii mari și la afirmare internațională.
