Potrivit oamenilor legii, în primul caz, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 67 de ani, precum că în timp ce se deplasa pe strada Bogdan Voievod, i-a fost sustrasă geanta în care se aflau bani și actele de identitate, transmite Ultimelestiri.md.
Al doilea caz a avut loc în comuna Ciorescu, unei tinere de 23 de ani fiindu-i sustras telefonul mobil.
Așadar, în urma măsurilor întreprinse de polițiști suspecții au fost reținuți și escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale ei și-au recunoscut vina.
Drept urmare, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, iar ceilalți doi sunt cercetați în stare de libertate.
Conform legislație ei riscă închisoare de până la șapte ani.
