„Ca stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, vom implementa un Plan de creștere economică de 1,9 miliarde de euro. Pentru prima dată ne mișcăm într-o direcție pozitivă, conform ratingului Fitch în grupul B+ cu perspectivă stabilă, și avem un potențial de creștere în IT, agricultură, sănătate și electronică. Acest lucru se întâmplă în ciuda unui război la hotar”, a relevat premierul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Potrivit şefului Cabinetului de miniştri, Moldova asigură stabilitate financiară și macroeconomică.
„Guvernul oferă numeroase programe de ajutor pentru dezvoltarea afacerilor. Suntem deschiși la inovație și investiții. Avem istorii de succes: cea mai mare companie IT din Europa de Est este din Moldova și este listată la Bursa de Valori din New York, cel mai mare producător de vin din regiune este tot din Moldova și este listat la Bursa de Valori din București, cel mai mare campus Crunchyroll al Sony Entertainment se află tot în Moldova”, a spus Recean.
Parteneriatul cu Belgia, Regatul Țărilor de Jos și Luxemburg este important pentru continuarea procesului de modernizare a țării. Mergem înainte pentru că Moldova poate, le-a zis azi antreprenorilor și investitorilor din țările Benelux şeful Guvernului de la Chişinău.
![]()
![]()
